BMW Vision EfficientDynamics Concept PDF Print E-mail
Written by Ciupanezu   
Tuesday, 01 September 2009 17:09

BMW a dezvăluit noul său concept revoluţionar, denumit Vision EfficientDynamics. Propulsat de un sistem hibrid diesel-electric, ce dezvoltă 356 CP şi 800 Nm, va fi prezentat în premieră mondială la Salonul Auto de la Frankfurt.


Motorul cu combustie internă este un turbo diesel de ultimă generaţie, folosit prima oară pe conceptul BMW Vision EfficientDynamics. Având o capacitate de 1,5 litri, cu trei cilindri, motorul este amplasat în faţa axei spate, similar unei masini sport cu motor amplasat central. Puterea generată este de 163 CP şi 290 Nm, stabilind un nou record pentru tehnologia diesel (109 CP per litru). Cuplul livrat de motorul turbodiesel este transmis axei spate printr-o cutie de viteze cu dublu ambreiaj, nou dezvoltată, cu şase trepte.

Motorul turbo diesel este suplimentat de două motoare electrice. Aplicând strategia BMW ActiveHybrid, inginerii germani au ales combinaţia optimă a unui motor hibrid sincron pentru axa faţă şi un sistemul full-hybrid pentru axa spate. Prin această configuraţie, şoferul beneficiază de mai multă eficienţă a motoarelor electrice la viteze mari.

Performanţele noului concept BMW Vision EfficientDynamics sunt uşor de anticipat: acceleraţia de la 0-100 km/h în 4,8 secunde, viteza maximă limitată electronic la 250 k m/h, iar consumul mediu de carburant - doar 3,76 litri/100 km (echivalentul a 99 g CO2/km).

Conceptul BMW Vision EfficientDynamics beneficiază bineînţeles şi de sisteme de recuperare a energiei din frânare, care este apoi stocată în cele 98 de celule litiu polimer. Vehiculul poate acoperi o distanţă de aproximativ 50 km în modul electric.

Aerodinamica a fost dezvoltată pe baza cunoştinţelor acumulate din Formula 1. Coneficientul CX a fost optimizat, având o valoarea de doar 0,22, ceea ce conduce la minimizarea consumul de carburant şi utilizarea la maximum a resurselor.

Designul noului concept BMW Vision EfficientDynamics este clar expresia tehnologiilor uşoare şi a aerodinamicii. Vehiculul ce oferă 2+2 locuri combină performanţele dinamice şi eficienţa supremă cu o funcţionalitate înaltă. Uşile „gullwing”, ultra-uşoare, permit accesul facil în maşină. Interiorul demonstrează posibilităţile celor mai noi tehnologii şi materiale: spre exemplu, acoperişul şi inserturile uşilor sunt create din sticlă policarbonat şi automat devin opace de culoare închisă atunci sunt iluminate din afară.

Astfel, BMW Vision EfficientDynamics demonstrează încă odată potenţialul tehnologiei BMW ActiveHybrid ce-şi face debutul mondial la Salonul Auto de la Frankfurt (15-27 septembrie 2009) pe modelele de serie BMW ActiveHybrid X6 şi BMW ActiveHybrid 7.

Sursa : www.informatiiauto.ro

Last Updated on Tuesday, 01 September 2009 18:38